vf. olgrubenjoch (3044m)

E data de 19 iulie 2010. Vremea e superba in Austria pe Valea Tirolului dupa ce ieri, in prima zi pe aceste meleaguri, norii s-au uitat la noi furiosi. Acum soarele e stapan pe superba vale. Suntem doi membrii ai clubului, eu si Ovidiu Nicorici in grupul care acum e in concediu. Ajungem la concluzia ca daca tot avem asa vreme buna sa nu lasammuntii de langa noi neexplorati. Hotaram repede dupa ce consultam harta sa facem un treimiar pe nume.... aaa... ce bine ca exista copy/paste data fiind denumirea, adica: Olgrubenjoch. Ne mai insotesc viitoarea sotie a lui Ova, Alina si logodnica mea, Andrea. Urcam pana la altitudinea de 1900 de metri cu masina, dupa care continuam pe poteca care urca sustinut in stanga drumului. Putina apa pe poteca de la ploile din ultimele zile si apoi iesim in golul alpin. Pana aici a fost ok, fara portiuni tehnice si fara incidente. In golul alpin aceleasi marcaje enervant de exacte si soarele care ne ia in primire. Dar nu ne plangem. Urcam in continuare in echipa completa. Urmeaza ultima si cea mai tehnica portiune, cea de grohotis. Andrea hotaraste sa ramana la plaja, noi ne continuam drumul. O iau putin inainte pentru ca, la aproape 3000 de metrii simt cum mi se deschid plamanii si senzatia e din ce in ce mai placuta. In dreapta noastra, de cand am intrat pe portiunea de grohotis, ne acompaniaza rece, cu privirea alb murdara, un imens ghetar ce se intinde agresiv spre vale. Trecem in curand si peste niste limbi de zapada si iata-ne in varf. Desi suntem la 3044 de metrii, varful e mai mult o sa, totul imprejur fiind mai inalt, parca vrand sa ne atentioneze ca suntem atat de mici in comparatie cu muntele. Aici ne intalnim cu doi nemti, tata si fiu, pe care ii intrebam pentru siguranta daca chiar asta e varful. Ni se confirma asa ca ne linistim. Urmeaza coborarea. Ma simt in forma asa ca dau o alergare rapida pana la limita grahotisului unde am lasat-o pe Andrea. Ma intind si eu la plaja pentru 20 de minute pana sosesc si Ovidiu cu Alina. Coboram la masina. Urcam apoi niste serpentine pana la 2500 de metrii, unde vizitam un ghetar, proiect al Universitatii din Insbruck, in care se poate si intra. In concluzie a fost o tura frumoasa, numai buna pentru o plimbare mai sportiva de duminica.