utopia - prima ascensiune de iarnă

Duminica 30 ianuarie, prognoza se arăta favorabilă. Am sărit toţi 4 membrii echipei in maşina la 7:30 dimineaţa şi am pornit pe drumul de la Oradea spre Vadu Crişului. La 9 eram deja acolo. Ziua se anunţa cu soare dar gerul în defileu era cumplit.
Am pornit însă să tropăim pe lângă linia de tren spre scopul deplasării: traseul Utopia şi prima lui ascensiune de iarnă.
Am ajuns la baza traseului nehotărâţi dacă suntem mai mult îngheţaţi sau mai mult entuziasmaţi de creasta acoperită de zăpada încă neatinsa de bocanc.

Rapid ne-am echipat toţi cei patru coechipieri: eu, Adrian, Raluca şi Gyuri. Am pornit cat mai rapid spre vârful care ştiam că va intra primul în soare. Vreau să sar niste asigurări dar Adrian imi spune să le iau pe toate că vrea să vada cum se întinde coarda. În regrupări se va dovedi că a meritat să nu le sar.

Prima lungime fiind mai scurtă (maxim 50 de metri) am parcurs-o destul de rapid, deşi intrarea, pe neincălzite poate solicita unele mişcari mai intinse. Mai e pasul de ieşire in prima regrupare care este unpic mai dificil dar daca te hotărăşti să ocoleşti prin dreapta se simplifică.

A doua lungime are 60 de metrii întinşi şi începe cu un diedru aflat pe făgaşul crestei principale. Apoi, imediat după diedru, treci în stânga crestei pe o porţiune cu multă zăpadă (aşa am prins-o noi) care dacă îngheaţă sunt tentat să spun că necesită colţari; dar mă voi abţine. Oricum necesită atenţie sporită porţiunea, mai ales pentru cap, care nu are în acel moment contact vizual cu secundul. Se continuă tot prin stânga crestei pe câteva praguri aflate la adăpostul unor feţe de stâncă până la baza diedrului final care şi el ridică dificultăţi tehnice. Eu personal l-am trecut cu o priză de picior de doar un centimetru laţime. Porţionea de praguri şi ultimul didru necesită bucle lungi de minim 30 de centimetrii.

În rest e indicată coardă de minim 60 de metrii si 20 de bucle din care minim 5 lungi. Ne păstrăm propunerea pentru gradul de dificultate de 4A iarna. Aşteptăm şi alte propuneri din partea celor care s-au aventurat să îl încerce, la adresele de email de pe pagina de contact.

HTML Comment Box is loading comments...